Calea de la ignoranță la competență

Te-ai gândit vreodată la modul în care înveți o nouă abilitate? 

În lumea în care trăim, schimbările economice și tehnologice sunt rapide. Adesea, noi înșine luăm decizii de schimbare radicală – să ne schimbăm locul de muncă, profesia, stilul de viață, locul în care trăim, să avansăm în carieră, să facem tranziția de la angajat la antreprenor etc.

Iar ca să ne adaptăm la schimbările care apar tot timpul și să progresăm personal și profesional, avem nevoie să învățăm constant – să dobândim noi cunoștințe, abilități (tehnice, interpersonale) și experiențe.

După cum rezultă din cercetări, capacitatea oamenilor de a învăța și a-și antrena creierul pe tot parcursul vieții este mai mare decât și-au imaginat vreodată.

Când învățăm ceva nou, creăm noi conexiuni între neuronii noștri, acestea se multiplică și devin mai puternice pe măsură ce ne antrenăm, apoi lucruri pe care cândva le găseam foarte dificile sau chiar imposibile (de exemplu, vorbirea unei limbi străine) devin ușoare.

Apariția de noi conexiuni neuronale ajută creierul să devină mai deștept și să se adapteze circumstanțelor noi.

Neuroplasticitatea  – capacitatea creierului de a se adapta la schimbările pe care le experimentăm – este foarte mare atunci când învățatul este legat de o nevoie sau dorință foarte mare a noastră din viața cotidiană.  

Noel Burch a dezvoltat un model care descrie experiența de învățare și stările psihologice prin care trecem.

Modelul include patru etape în care ne putem regăsi și îl putem folosi pentru a înțelege emoțiile pe care le experimentăm în timpul procesului în care ne construim abilitățile și competența, ca să rămânem motivați când ne simțim inadecvați și să ne gestionăm mai realist așteptările de succes.

Putem defini competența ca fiind capacitatea de a îndeplini o sarcină cu succes. Include cunoștințele, abilitățile, comportamentele și atitudinile necesare pentru a obține rezultatele așteptate.

În această etapă, nu suntem conștienți de lipsa / deficitul de cunoștințe și abilități, fie atunci când încercăm ceva nou pentru prima dată, fie în activități pe care le-am mai făcut înainte și credem că ne pricepem să le facem, dar în realitate nu știm cum arată cu adevărat competența. Facem multe greșeli fără să fim conștienți că le facem.

Cercetările din domeniul psihologiei arată că toți avem zone de incompetență pe care nu le cunoaștem și că nu suntem foarte buni în a ne autoevalua în mod corect abilitățile.

Efectul Dunning-Kruger ne spune în esență că oamenilor cu cunoștințe și abilități scăzute, care nu au experiențele necesare, le este greu să-și identifice propria incompetență.

Combinația dintre o conștientizare de sine scăzută (care îi împiedică să își evalueze cu acuratețe abilitățile) și nivelul scăzut de cunoștințe îi determină să își supraestimeze capacitățile. Sentimentul de încredere pe care îl au este asociat în această etapă cu necunoașterea/neștiința.

Dacă nu suntem conștienți de amploarea incompetenței, nu vedem nici nevoia de a învăța și e puțin probabil să luăm măsuri. 

Ca să ne descoperim punctele slabe, ne este de folos să fim deschiși să cerem și să primim feedback de la alți oameni în care avem încredere, care au experiență și succes în zona care ne interesează și sunt dispuși să ne spună onest cum ne văd ei și ce avem nevoie să îmbunătățim.

Să privim constructiv tot ce ne spun, să punem întrebări de clarificare și să reflectăm la ce avem de făcut ținând cont de interesele noastre cele mai bune.

Cheia pentru a trece în următoarea etapă este să conștientizăm – să ne recunoaștem și să ne acceptăm incompetența (că nu ne pricepem încă) – și să înțelegem importanța și beneficiile dobândirii noilor abilități, ca să avem motivația de a face efortul să învățăm.

Dacă nu ne descoperim propria ignoranță și nu avem o motivație puternică să învățăm pentru a îmbunătăți / schimba ceva în viața noastră, este puțin probabil să depășim această etapă.     

Intrăm în această etapă când devenim conștienți de cunoștințele și abilitățile care ne lipsesc – avem o idee mai realistă despre propriile noastre limitări – și de nevoia de a învăța și a exersa.

Acum este important:

– să stabilim exact care este nivelul de performanță / standardele la care vrem să ajungem (de exemplu, unii vor un nivel suficient de bun ca să iși realizeze propriile scopuri, alții vor excelență);

– să avem o viziune clară despre cum ne putem construi noile abilități și să alegem care este cea mai bună modalitate de a învăța – cu sau fără îndrumare: de exemplu, să învățăm și să exersăm pe cont propriu; să găsim un mentor care are performanțe în zona respectivă (respectând metoda sa de lucru și pașii de învățare și antrenament); să participăm la programe de formare sau de dezvoltare profesională / personală;

– să fim realiști în privința timpului de care avem nevoie, ritmului nostru de învățare și efortului pe care vrem să îl facem (de exemplu, dacă nu putem studia/exersa mai mult, am putea face asta măcar 15-20 minute zilnic).

Dacă avem un ritm lent, dar susținut într-o anumită perioadă nu înseamnă că vom fi lenți tot timpul. Poate fi o resursă excelentă ca să progresăm mai mult în următoarea perioadă.

Pe parcursul acestei etape, realizăm că nu este atât de simplu cum părea, că este o discrepanță mare între locul în care suntem și locul în care am vrea să fim, iar uneori credem că nu vom putea învăța niciodată.

Față de prima etapă în care nu eram conștienți de greșelile pe care le făceam, acum suntem conștienți pentru că avem deja mai multe cunoștințe și înțelegem abilitățile la un nivel mai profund chiar dacă nu avem capacitatea de a le realiza.

Începem să vedem și să apreciem la alții abilitățile respective și cât de ușor fac lucrurile acelea.

Simțim frustrare, neadecvare, neîncredere, frică și îngrijorare față de amploarea provocării din fața noastră. Ar putea fi etapa cea mai inconfortabilă dintre toate, însă nu e cazul să ne blocăm în aceste trăiri și să ne demoralizăm.

Gândiți-vă cât muncește o gimnastă – nu poate să ajungă imediat Nadia Comăneci. 😊 Orice se obține forțat nu duce la rezultate bune (poate doar aparent) și nu e sustenabil.

Ceea ce nu ne place nu e de fapt învățatul / exersatul în sine, ci stările și emoțiile pe care le simțim atunci când ne dăm seama că nu avem rezultatele dorite atât de repede cât credeam sau tot atât de repede cum credem că le-au obținut alții.

Este de folos ca în conversația cu noi înșine, în presupunerile pe care le facem, să introducem cuvântul „ÎNCĂ” (care ne indică ceva temporar, valabil în acel moment): de exemplu „nu pot face asta încă”, „nu sunt suficient de bun încă”, „nu îmi place încă” etc. și să avem încredere că putem învăța până reușim. 

Expertul în orice a fost cândva un începător – să fim conștienți că nicio abilitate nu se dezvoltă peste noapte.

Robert Sternberg, specializat în inteligența umană, spune că factorul decisiv în competența oamenilor “nu e vreo abilitate înnăscută, ci implicarea.” 

Cheia pentru a trece în următoarea etapă este să ne cultivăm o mentalitate flexibilă (de creștere), având perspectiva că învățarea unor noi abilități necesită angajament, efort (succesul e 1% talent și 99% muncă😊), perseverență și acceptarea că greșelile sunt inevitabile pe măsură ce ne perfecționăm abilitățile prin practică.

Aceasta este etapa în care începem să învățăm cu adevărat. Acum totul este despre practica intenționată și efort, iar pe măsură ce învățăm și exersăm, devenim din ce în ce mai pricepuți și mai conștienți de acest lucru.

Încercăm, eșuăm, încercăm din nou; creăm soluții din mers ca să optimizăm învățarea, până reușim să ne îmbunătățim abilitățile.

Avem nevoie să ne formăm rutine care să ne susțină în procesul de învățare / în gestionarea sănătoasă a timpului și energiei și să ne disciplinăm ca în timpul alocat studiului să ne focusăm doar pe asta, renunțând la tot ce ar putea să ne distragă / deconcentreze și alternând studiul cu pauze (creierul învață în pauzele acelea, prelucrează mai profund informația).

Este esențial să căutăm informația corectă și relevantă din surse de încredere și să ne oferim timp și răbdare ca să studiem, să înțelegem, să verificăm / să ne testăm dacă am înțeles corect și să aplicăm.

Pentru menținerea motivației pe parcursul procesului de învățare trebuie să fim cât mai realiști în privința pașilor pe care ne propunem să îi facem în fiecare zi (să putem să-i facem cu adevărat) și să ne monitorizăm progresele onest și constructiv: ce și cât am făcut exact din ce ne-am propus; ce ne-a ieșit mai bine comparativ cu perioada anterioară; dacă nu ne-a ieșit azi ce putem face mai bine data viitoare. 

Atunci când facem ce ne-am propus și când avem claritate în momentul monitorizării, crește nivelul dopaminei (hormonul motivației și al încrederii). Dacă nu facem în mod repetat ce ne propunem și nu avem claritate în momentul monitorizării, putem abandona repede.

Momentele de rezistență sunt absolut normale – ajungem deseori în zona în care simțim că este prea dificil sau că ne-am plictisit. Atunci când avem dificultăți să le depășim singuri este de folos să căutăm oamenii potriviți care ne pot sprijini să perseverăm până reușim.     

Pe măsură ce avem mai multă practică și experiență, frecvența greșelilor începe să scadă, lucrurile merg mai bine și mai ușor, rezultatele vorbesc de la sine și căpătăm mai multă încredere în noi.

Ne familiarizăm cu abilitățile astfel încât ne putem concentra pe rafinarea micilor detalii și pe repetițiile necesare pentru stăpânirea lor.

Este necesar să cerem feedback de la persoanele care au experiență și rezultate bune în zona în care vrem să ne dezvoltăm pentru a ne evalua cât mai corect abilitățile și a avea siguranța că suntem competenți.

Cheia pentru a trece la următoarea etapă este perseverența – să nu renunțăm prea devreme lăsând autosuficiența să ne saboteze.

Este etapa în care lucrurile devin „floare la ureche” după ce ne-am antrenat suficient de mult în etapa de învățare.

Acest „nu știm că știm” este legat de faptul că la nivelul pe care l-am atins ne folosim abilitatea cu efort minim sau „automat”, fără să ne mai gândim ce să facem, iar frecvența de erori este foarte mică.

Abilitatea a devenit un obicei în acțiunile de zi cu zi, practic o „a doua natură”.

Acum putem să oferim noi înșine sprijin persoanelor care se află la început de drum.

Pentru unele abilități, în special cele avansate, oamenii pot regresa la etapele anterioare, în special de la 4 la 3 sau de la 3 la 2, dacă nu reușesc să și le exercite și va fi nevoie să le dezvolte din nou până la stadiul 4.

Când stăpânim cu adevărat noile cunoştinţe și abilități depășim cercul strâmt în care ne-am aflat la un moment dat și avem acces la noi oportunități.

Trecerea de la ignoranță la competență nu este finalul demersului de învățare pentru că vom descoperi noi lucruri pe care vrem să le învățăm și să le înțelegem mai bine. Practic, cunoașterea se extinde, dar la fel și ignoranța 😊

„Viața este un concept – ca și universul – care se extinde de îndată ce ajungem la ceea ce credem că este marginea sa.” – Kamand Kojouri

Sunt aici pentru tine! Te ajut să-ți dezvolți mentalitatea flexibilă și să rămâi responsabil/ă pentru realizarea obiectivelor tale, să-ți menții un nivel înalt de motivație chiar și atunci când lucrurile devin mai grele, să înțelegi momentele de rezistență la învățare / schimbare și să le depășești. Este mai ușor când lucrezi în parteneriat cu un profesionist în facilitarea procesului de dezvoltare și schimbare decât atunci când o faci singur/ă.

Sesiunile de coaching individual pe care le ofer sunt o oportunitate ca să îți crești conștientizarea de sine și să te cunoști / înțelegi mai bine, să descoperi și să schimbi tiparele obișnuite de gândire, emoționale și de acțiune care nu îți sunt benefice și te sabotează în realizarea scopurilor tale.