Două întrebări pe care putem să ni le punem atunci când irosim timp și energie ca să găsim JUSTIFICĂRI PENTRU A NU FACE unele schimbări pozitive în viața personală și în munca noastră.
Ne propunem deseori să începem să facem lucrurile care ne-ar aduce o satisfacție mai mare în viață și rezultatele pe care ni le dorim (relații, competențe, abilități, job-uri și business-uri mai bune; stare de bine; bani mai mulți; rutine de viață sănătoase și productive; noutate, etc).
Însă, dacă găsim scuzele potrivite (și le găsim, de regulă! ) lăsăm totul doar ca intenție și ne luăm o „vacanță„, amânând trecerea la acțiune pentru altădată, și tot așa.
Sau încercăm o dată, poate de câteva ori, în așa zisa zonă de confort (a obișnuințelor noastre) în care singura miza este confortul însuși, cu efort minim, după care renunțăm, pentru că acum, nu-i așa, avem o scuză „Am încercat, nu pot„.
Benjamin Franklin a spus cândva: „Cel care este bun la fabricat scuze este rareori bun pentru orice altceva.”
Sună destul de dur, dar nu departe de adevăr, pentru că de multe ori suntem absorbiți cu totul în inventarea de scuze – motive pentru care nu putem sau nu reușim – punând la bătaie tot arsenalul gândirii noastre creative, în loc să o concentrăm pe soluții și acțiuni.
„Dacă tu crezi că nu poți, ai dreptate. Dacă tu crezi că poți, din nou, ai dreptate. ” spunea Henry Ford.
Direcția pe care ne ducem atenția, modul în care gândim și acționăm și modul în care vorbim cu noi înșine (conversația interioară a gândurilor) sunt esențiale pentru automotivare și reușită. Iar toate acestea sunt 100% în controlul nostru.
Iată un exemplu simplu, prin care putem schimba rapid un mod de gândire neproductiv într-unul constructiv, cu câteva modificări lingvistice:
Când observăm că gândim așa „Of, de ce nu pot să… ? ” să ne repozitionam imediat, alegând să gândim astfel: „Ce soluții am să … ? „.
Înlocuim „de ce-urile cu” ce, cum, unde, când, cu cine – foarte precis.
Iar un mod de acțiune constructiv și productiv este acela în care ne acordăm timp și răbdare pentru a reuși, acționând pas cu pas în ritmul propriu, fără să forțăm, dar și fără să abandonăm când simțim că ne e greu și nu ne place.
Începem cu pasul cel mai la îndemână, după care alegem următorul pas și tot așa, ridicând ștacheta și provocându-ne să acționăm în afara zonei de confort, pe măsură ce căpătăm încredere în noile abilități.
Când plecăm cu așteptări prea mari sau cu o viteză prea mare care nu poate fi dusă sănătos de corpul nostru, putem derapă în zona de panică, stres prea mare și să ne demotivam repede.
Avem nevoie de realism, perseverență și autodisciplină – să acceptăm că avem și zile mai proaste și să reluăm imediat ce putem; să nu ne așteptăm să facem totul perfect și să nu greșim sau să nu simțim disconfort și frică; să perseverăm, învățând din mers până reușim.
Ce sunt scuzele, de fapt?
În psihologie se numesc raționalizări, adică mecanisme de apărare, general umane, de regulă inconștiente, sau modalități de autoprotecție a ego-ului de disconfort, rușine, remușcări, vinovăție și alte sentimente dificile pe care este posibil să le resimțim în anumite contexte.
Altfel spus, sunt stratageme ale ego-ului de a găsi explicații cu o aparență de raționalitate și logică – de ce nu fac, de ce nu pot, de ce nu ar trebui, de ce nu aș face, etc. – ca să obțină autoconfirmare, confort și protecție.
În realitate, aproape toate acele explicații și justificări pe care ni le dăm pentru evitări și amânări sunt false și nu facem altceva decât să ne autoînșelăm și să mascăm realitatea.
Unele scuze pot fi relativ inofensive.
Însă, dacă devin un tipar frecvent și ne împiedică să avansăm în viață, personal sau profesional în direcția pe care o dorim sau să ne confruntăm cu o problemă / situație dificilă în care ne aflăm și să o rezolvăm, scuzele pot să ne dăuneze foarte mult.
Chiar dacă scuzele variază de la persoană la persoană, există câteva scuze pe care toți avem tendința de a le folosi – le vizualizați aici.
Cu ce ne „ajută” să trăim o viață plină cu scuze:
– evităm să ne asumăm responsabilitatea și inițiativa, iar așa nu vom ști niciodată de ce suntem cu adevărat capabili și nu ne vom construi încrederea în forțele proprii, așteptând mereu de la ceilalți;
– evităm să ne asumăm o decizie fermă și rămânem adesea blocați în indecizie și inacțiune, ratând oportunități;
– evităm confruntarea cu problemele și cu soluțiile pentru rezolvare;
– evităm confruntarea cu realitatea, căutarea adevărului real, onest într-o situație;
– evităm experiențele noi, ceea ce ne va reduce și mai mult capacitatea de a învăța din practică, de a ne dezvolta, de a găsi soluții și de a face alegeri din ce în ce mai bune în viață;
– ne împăcăm cu puținele încercări eșuate sau ne resemnăm că „așa e viața mea”;
– arătăm cu degetul către altcineva sau altceva pentru a ne justifica alegerea de a nu merge mai departe.
Pe termen lung, ajungem să ne simțim nefericiți, deoarece scuzele se transformă de cele mai multe ori în regrete pentru o viață care ar fi putut fi trăită altfel.
Vrem asta? Pentru că, la vârsta adultă, noi suntem cei care alegem – tot timpul!
Jeff Bezos, fondator și CEO al companiei Amazon, când s-a aflat într-un punct de cotitură al vieții și a trebuit să adopte niște rezoluții la nivel personal, a venit cu un model de gândire destul de simplist, denumit „Minimizează regretele” („doar un tocilar i-ar spune așa”, glumea el).
Se imagina la 80 de ani, privind înapoi la acel moment din viață, în care trebuia să ia o decizie, știind că nu vrea să simtă că are prea multe regrete în timp, și se întrebă: „Într-un număr de x ani, voi regreta că am făcut /că nu am făcut această acțiune?”
Regretul este un factor puternic care ne forțează să ne gândim la viitor și să ne hotărâm ce vrem cu adevărat de la viața noastră. Să știm ce vom regreta cândva: că am făcut ceva ca să trăim viața pe care ne-am dorit-o sau că nici măcar nu am încercat ori am renunțat prea repede.
„Dacă îți dorești cu adevărat să faci ceva, vei găsi o cale. Dacă nu, vei găsi o scuză. ” Jim Rohn
Legătura dintre scuze și convingerile&fricile noastre iraționale
Ne-am obișnuit să gândim într-un anumit fel, să credem anumite lucruri despre noi înșine, despre ceilalți și despre viață.
Ne-am însușit aceste credințe, convingeri, reguli (ce e în regulă și ce nu e în regulă) din experiențele de viață și din mediul în care am trăit, de cele mai multe ori fără să conștientizăm și să le supunem gândirii critice.
Mentalitățile sunt de fapt convingeri. Iar multe dintre aceste convingeri, pe care le considerăm adevărurile noastre, sunt de fapt iraționale sau limitative, unele de-a dreptul absurde, și se manifestă apoi ca scuze (de ce nu am putut sau nu am făcut ceva).
Cel mai înțelept mod în care să ne raportăm la convingerile noastre este să nu le acordăm statut de adevăr absolut și să le cercetăm în privința validității, utilității și a beneficiilor pe care ni le aduc dacă le păstram în viața noastră.
Probabil în anumite contexte de viață ne-au fost utile, însă în alte contexte pot să ne limiteze foarte mult. Putem să ne schimbăm obișnuințele de gândire și convingerile care ne sabotează, cu altele utile și constructive, mai adecvate pentru împlinirea nevoilor profunde.
Noile moduri de gândire vor genera o schimbare a perspectivei și noi atitudini și obișnuințe de comportament și acțiune (prin exersare).
Fricile iraționale, acele frici provenite dintr-o percepție subiectivă a pericolului (construit de mintea noastră, fără să fie în acord cu realitatea) au legătură de cele mai multe ori cu convingerile noastre iraționale și limitative.
Dacă nu ne raportăm corect la fricile noastre (de schimbare, incertitudine, responsabilitate, eșec, refuz, de a ne face de rușine, de a face greșeli) acceptându-le ca pe ceva firesc și învățând cum să le depășim, amânăm la nesfârșit progresul pe care îl dorim în viață.
La baza oricărei frici se află de fapt frica sau convingerea că nu putem să facem față provocărilor vieții – o lipsă de încredere în propria capacitate de a face față la orice ar apărea în calea noastră.
Starea de neputință în care ne regăsim câteodată vine în principal din lipsă de resurse, cum ar fi: autocunoaștere realistă, claritate privind scopul și motivația, informații relevante și înțelegere corectă, mindset flexibil, perspective multiple, experiențe practice și autodisciplină.
Nu ne împiedică nimeni, în afară de noi înșine, să ne construim și să ne dezvoltăm aceste resurse.
Obiceiul de a căuta scuze și de a ne focusa pe ce nu putem face, în loc să ne focusăm pe soluții și pe ce putem, face diferența între a stagna și a progresa. Când devenim conștienți de acest obicei, putem să îl schimbăm, dacă vrem să ne creștem șansele de reușită în viață.
Drumul către reușită este întotdeauna pavat cu obstacole, provocări și probleme. Pe acest drum toți facem greșeli. Totuși, cei care eșuează sunt cei care pur și simplu renunță prematur sau nici măcar nu încearcă, nerezistând tentației de a ceda scuzelor lor.
Pe tine ce scuze te împiedică încă să faci schimbările pe care ți le dorești?
Sunt aici pentru tine! Te ajut să găsești cele mai bune opțiuni și soluții viabile pentru provocările dificile pe care le ai și să faci schimbările care merită făcute ca să te bucuri mai mult de viața ta!
Sesiunile de coaching individual pe care le ofer sunt o oportunitate ca să obții claritate, să conștientizezi și să-ți schimbi convingerile limitative care te împiedică să-ți realizezi aspirațiile, și să înveți moduri noi, constructive de a gândi și a face lucrurile.
Romanian
Lumi, imi place foarte mult articolul tau. Aduce multa claritate si citind am putut sa regasesc cateva din scuzele pe care le am ca sa aman sa fac lucruri.
Foarte interesant.