Cum se desfășoară practic sesiunile?
Serviciile de coaching pe care le ofer sunt flexibile și personalizate în funcție de nevoile fiecărui client.
Timp
Cât va dura o sesiune de coaching? Cât de dese vor fi?
De regulă, sesiunea durează 90 minute (câteodată depășim puțin, cu cca 15 min pentru a finaliza pe deplin conversația de coaching; timpul suplimentar ți-l ofer bonus din partea mea pentru perseverență în direcția dezvoltării personale și a realizării obiectivelor).
Frecvența sesiunilor va fi convenită de comun acord. De regulă, este o dată pe săptămână, la începutul procesului de coaching și mai rar (o dată la două sau la trei săptămâni) pe măsură ce îți vei atinge obiectivele.
Cât durează întregul proces de coaching?
Numărul de sesiuni depinde de complexitatea subiectului tău și de ce vrei să obții, de nevoile și obiectivele tale. Experiența a arătat că sprijinul pe o anumită perioadă de timp asigură o schimbare reala, durabilă.
Mă interesează în primul rând procesul tău de evoluție, integrarea noilor moduri de gândire și acțiune care te susțin în realizarea obiectivelor personale și profesionale, astfel încât să țintești și mai departe autonom, fără ajutorul meu.
Am creat pachete standard de 6 și 12 sesiuni de coaching.
Putem prelungi de comun acord programul de coaching dacă îți dorești să continui să lucrezi pentru realizarea obiectivelor care fac diferența în viața ta.
Poți contracta și programe mai scurte, dacă, de exemplu, ai de luat o decizie și dorești să fii convins/ă că o iei pe cea mai potrivită sau vrei să te pregătești pentru o discuție cu o miză importantă pentru tine.
Ce se întâmplă în procesul de coaching?
Ce se întâmplă în sesiunile de coaching?
Parcurgem împreună o serie de pași: unora le alocăm mai mult timp și se regăsesc în mai multe sesiuni, alții sunt mai scurți și se derulează pe parcursul unei singure sesiuni, alții sunt chiar săriți dacă acolo lucrurile îți sunt clare.
Totul decurge natural în funcție de subiectul de coaching la care lucrăm, de provocările și nevoile tale.
Fiecare sesiune este unică, combinând anumiți pași și implicând antrenamente pentru remodelarea obișnuințelor de gândire și acțiune.
PASUL 1: Explorezi, înțelegi mai profund, clarifici direcția: unde ești și unde vrei să fii
Situația actuală – provocarea/problema așa cum o vezi tu: ce gândești și ce simți despre ce trăiești acum; ce te nemulțumește, frustrează, îngrijorează; ce îți provoacă frica; ce ai observat că nu funcționează în unele arii de viață și vrei să schimbi; ce nu accepți să pierzi din ce ai acum; de cât timp există această situație; ce ți se întâmplă iar și iar.
Viziunea privind viitorul – aspirațiile, visurile, dorințele și scopurile tale: cum vrei să arate viața ta (în cel mai bun scenariu pe care ți-l poți imagina); ce te-ar face să te simți (mai) bine cu tine, în relațiile cu ceilalți; ce iți dorești de când te știi și ai tot amânat; ce ți-ar da sentimentul de împlinire personală.
Ce te motivează și te entuziasmează/inspiră: pentru ce iți dorești acel viitor; ce anume crezi că se va schimba semnificativ în viața ta – care sunt diferențele între ce reușești în fapt acum să fii, să faci, să ai, să te simți cu viața ta și ce ți-ai dori să reușești; ce beneficii speri să obții pentru tine și ceilalți semnificativi când vei realiza ce îți dorești și ce obții dincolo de ele, ce îți asumi să construiești.
Descoperi astfel care sunt adevăratele valori pe care chiar le vrei în viața ta și nevoile profunde pe care vrei să ți le împlinești.
Cum acționezi concret: ce întreprinzi în direcția depășirii provocărilor/realizării aspirațiilor; ce ai amânat sau ai evitat să faci; ce nu ai fost dispus/ă să schimbi; ce strategii folosești de regula că să obții ce îți dorești.
Care sunt obstacolele și blocajele care te împiedică să obții ce îți dorești sau îți limitează progresul; ce nu funcționează și ce funcționează doar parțial.
Care sunt resursele interioare și exterioare de care dispui (le-ai folosit în alte situații, experiențe, în care ai avut succes, chiar în ciuda faptului că lucrurile nu-ți erau favorabile); care sunt resursele suplimentare necesare pentru a progresa (cunoștințe, aptitudini, competențe, abilități nedezvoltate pe care le-ai observat la tine și pe care ești hotărât/ă să le dezvolți, etc).
PASUL 2: Stabilești obiectivele
Care sunt obiectivele concrete pe termen lung, mediu și scurt, în concordanță cu nevoile profunde, valorile personale, viziunea asupra viitorului și scopurile tale, ținând cont și de contextul social în care trăiești/dinamica acestuia, oportunitățile și constrângerile exterioare.
Care sunt obiectivele specifice prioritare pentru tine, la care ești gata să te angajezi să lucrezi pe parcursul procesului de coaching, pe care le formulezi folosind pe cât posibil modelele SMART și NLP:
– să fie clare și concrete, ușor de măsurat și evaluat, abordabile, realiste și relevante, realizabile într-un timp stabilit;
– formulate afirmativ, auto-inițiate și auto-controlate, etice și ecologice (evaluezi costurile realizării comparativ cu beneficiile preconizate și beneficiile stării actuale – clarifici dacă ești dispus/ă să „plătești prețul” în emoții, timp, bani, relații cu ceilalți, la ce lucruri importante sau obișnuințe și comodități din prezent ar trebui să renunți, etc; evaluezi consecințele pentru persoanele semnificative)
Obiectivele bine formulate generează nivele înalte de motivație și energie pentru realizarea lor, inclusiv pentru identificarea unor modalități mai adecvate în care să-ți folosești și să-ți dezvolți resursele.
Când ai o viziune clară asupra viitorului pe care îl dorești, când ai scopuri /obiective clare și lucrezi la realizarea lor, construind astfel în jurul a ceea ce este important pentru tine, te simți mult mai în controlul vieții tale și îți crești încrederea în tine.
Obiectivele specifice îți fixează atenția, îți concentrează gândurile, îți clarifică drumul în direcția dorită și formează baza coaching-ului, vehiculul principal prin care lucrăm cu viitorul.
Pot fi ajustate în orice moment în funcție de constatările din procesul de coaching și de schimbările tale interioare, care generează moduri noi de a vedea lucrurile.
PASUL 3: Identifici opțiunile viabile și planifici acțiunile pentru realizarea obiectivelor
Coachingul nu se referă la soluția rapidă sau prima soluție, ci la descoperirea răspunsurilor prin deschidere mentală și explorare.
Explorezi cât mai multe soluții creative, alternative, noi oportunități; combini constructiv cât mai multe idei și posibilități; creezi o lista cu lucrurile pe care ai putea să le faci.
Evaluezi beneficiile, costurile, riscurile și șansele de reușită ale alternativelor pe care vrei să le examinezi suplimentar.
Alegi opțiunea cea mai potrivită / opțiunile cele mai potrivite.
Planifici punctual detaliile implementării în practică a opțiunii / opțiunilor alese:
- acțiunile concrete, pas cu pas (ce faci exact, când, cum, unde, cu cine, cum măsori rezultatele și cum monitorizezi progresul);
- resursele interioare pe care contezi, inclusiv noile moduri de gândire, comportament și acțiune (descoperite/create pe parcursul conversațiilor de coaching) pe care le exersezi, le testezi ca să observi efectele asupra ta și asupra celorlalți;
- resursele exterioare, de ce fel de sprijin ai nevoie; când și cum apelezi la acel sprijin;
- ce faci ca să depășești obstacolele care pot să apară.
PASUL 4: Remodelezi obișnuințele de gândire și acțiune
Prin coaching înveți cum să-ți remodelezi modul de gândire și abordarea pentru a-ți satisface în mod adecvat nevoile profunde și a realiza lucrurile care îți aduc satisfacție și împlinire.
La finalul fiecărei sesiuni de coaching, exprimi ce ai descoperit despre tine și despre viață/lumea ta și ce iți propui în continuare. Tu decizi ce alegi să faci cu ce ai conștientizat / descoperit și înțeles despre tine și relațiile tale.
Este esențial să conștientizezi și să înțelegi exact ce ai nevoie să schimbi și cum poți să faci lucrurile diferit, însă nu înseamnă că dacă te oprești aici se va și schimba ceva; este o fantezie să crezi asta.
Exercițiul și repetiția sunt cele care modelează obiceiurile, obișnuințele, numai așa reușești să integrezi și să înveți în mod real noi moduri de a gândi și de a acționa.
“Suntem ce facem in mod repetat.” (Aristotel)
Prin urmare, ca să faci schimbări pozitive în viața ta și să obții rezultatele dorite:
- continui să exersezi în mod conștient obișnuințele care îți sunt de ajutor;
- îți creezi (cu suportul meu la început și pe urmă autonom) noi moduri utile și constructive de a gândi și noi convingeri raționale și adaptative, congruente cu nevoile tale profunde precum și noi obișnuințe de comportament și acțiune;
- încetezi să mai repeți obișnuințele de gândire și acțiune ce nu sunt benefice, fiind primul pas în confruntarea cu reflexul, cu impulsul în acea direcție, după ce ai devenit pe deplin conștient/ă de implicațiile lor asupra ta și asupra celorlalți;
- înveți (cu suportul meu la început și pe urmă autonom) modalități practice prin care să-ți crești autocontrolul pe conversația interioară a gândurilor tale, cum să fii cel/cea care își ghidează gândirea – în loc să te identifici cu gândurile, să devii observator și mediator al lor și să le alegi pe cele care sunt constructive, în beneficiul tău;
În viață, multe lucruri nu sunt în controlul tău, însă modul în care gândești, care înseamnă aproape totul pentru a-ți construi viața pe care ți-o dorești, este 100% în controlul tău!
PASUL 5: Reflectezi asupra rezultatelor acțiunilor și experiențelor
Evaluezi și interpretezi în mod conștient, realist și constructiv rezultatele acțiunilor pe care le-ai întreprins pe perioada dintre sesiuni și experiențele pe care le-ai avut.
Analizezi dacă ai respectat planul de acțiune, modul în care ți-ai folosit resursele, care au fost consecințele acțiunilor asupra obiectivelor pe care vrei să le realizezi, ce efecte au avut asupra celorlalți, ce piedici ai avut, ce acțiuni ai amânat, ce ai evitat, care au fost trăirile tale.
Când vorbim despre trăiri, semnificația pe care o dai unei experiențe, unei situații, este un aspect esențial iar modul în care analizezi și interpretezi faptele reale este crucial.
Descoperi învățămintele din ce ai experimentat, ce ai reușit, ce nu ai reușit și cum poți transforma o greșeală/eșec într-o oportunitate de învățare, cum privești constructiv nu greșeala în sine ci ce faci ca să o depășești, cum iți adaptezi acțiunile data viitoare (care sunt alternativele mai adecvate: ce faci diferit, ce faci mai bine, ce nu mai faci).
Ce se întâmplă între sesiunile de coaching?
Acționezi autonom:
Implementezi pașii de acțiune pe care i-ai planificat în direcția realizării obiectivelor.
Testezi, exersezi și integrezi noile moduri de gândire, comportament și acțiune.
Observi și te autoobservi în cursul unor experiențe semnificative pentru tine (ce gândești, ce simți, ce faci, ce spui, ce fac și ce spun ceilalți) și reflectezi la ce ai observat.
Antrenezi mentalitatea flexibilă și deprinderea de a gândi constructiv.
Îți monitorizezi onest și constructiv progresele.

Pachete standard de coaching
- 6 sesiuni de coaching (90 minute per sesiune) pe o perioadă maximă de 10 săptămâni: 390 €
- 12 sesiuni de coaching (90 minute per sesiune) pe o perioadă maximă de 20 săptămâni: 780 €
Plata se face în avans, integral sau pentru fiecare sesiune.
Garanții
Dacă pe parcursul procesului de coaching te hotărăști să întrerupi sesiunile înainte de termenul final, pentru că nu mai vrei sau nu mai poți să participi, îmi comunici decizia ta, motivele deciziei și primești înapoi banii pentru orele de coaching achitate în avans la care nu ai participat. Este garanția că plătești doar pentru sesiunile de coaching de care ai beneficiat.
Cum poți profita la maxim de sesiunile de coaching?
– Te angajezi sincer față de realizarea scopurilor și obiectivelor tale;
– Ești deschis/ă la schimbare și învățare din acțiune și experiență;
– Îți asumi responsabilitatea să iei decizii și să acționezi;


